Malik Obama, unul dintre frații vitregi ai președintelui american Barack Obama, se află în centrul unui scandal după ce a fost acuzat că și-a lovit soțiile, relatează Daily Mail.
Mai mult, bărbatul în vârstă de 55 de ani ar fi sedus-o pe ultima dintre partenerele sale de viață pe când aceasta avea doar 17 ani, vârstă ilegală pentru căsătorie în Kenya. Potrivit mamei fetei, după ce a văzut-o într-o moschee din Kogelo, Malik ar fi convins-o pe Sheila Anyango să se întâlnească cu el în secret mai mult timp.
„Este un om bătrân și rău. Ea (Sheila, n.r.) era un copil, mergea la școală. (…) El plănuia în secret să fugă cu ea și să-i ofere 3.000 de șilingi pentru a convinge să se căsătorească cu el”, a povestit femeia.
Mai mult, aceasta a arătat că Malik o agresează pe fiica sa.
„La început a fost bun cu mine (…). Dar apoi s-a schimbat. Să mă căsătoresc cu el a fost cea mai mare greșeală pe care am făcut-o în viața mea. Mă bate și de cele mai multe ori este obraznic și certăteț”, a confirmat tânăra în vârstă de 20 de ani.
Sheila nu este însă singura care s-a plâns de comportamentului violent al bărbatului. Hafsa Abwanda, o fostă soție a lui Malik, a povestit că fratele președintelui american a lovit-o în repetate rânduri.
„Este un om rău, nu vreau să îl mai văd niciodată”, a spus femeia, după cinci ani de mariaj.
În plus, deși legea islamică permite ca un bărbat să aibă doar patru soții, Malik Obama a fost acuzat că ar trăi simultan cu mai multe femei, pe care le-a trimis să locuiască pe diverse proprietăți ale sale.
„Nu-i pasă de alți oameni”, a arătat, de asemenea, unul dintre angajații săi. „Cu toții avem soții și copii și el nici măcar nu ne plătește suficient pentru a-i hrăni. Dar este bucuros să ofere bani tinerelor femei pentru a le convinge să locuiască alături de el.”, a mai spus bărbatul.
În contextul în care Malik dorește să fie ales guvernator în departamentul rural Siyaya, din vestul Kenyei, acuzațiile aduse au fost respinse cu vehemență în încercarea păstrării unei bune imagini.
Contabil de profesie și afirmând că nu se recunoaște în vreun partid kenyan, Malik Obama se folosește de numele de familie în campania electorală, promițând că, în cazul în care va câștiga alegerile, va fi „în linie directă cu Casa Albă”, precizează Mediafax.
„Datorită numelui meu de familie, am contactele pentru a contribui la dezvoltarea Siyaya”, a declarat Malik. „Ora mea a venit. Vreau să-l fac pe fratele meu mândru (…) de mine. Visele tatălui nostru se vor realiza și sper că, oriunde ar fi, el se uită la noi cu mândrie”, a adăugat el.